In intervalul dintre două fătări se succed o serie de faze sau perioade, care compun „ciclul reproductiv" sau „ciclul generativ". Acest ciclu este constituit din următoarele faze :

- repausul post-partum (după fătare), care durează de la fătare până la refacerea integrală a organelor genitale (45-60 zile). Această fază se caracterizează prin eliminarea loşiilor, involuţia uterină, reluarea activităţii ovariene, secreţia colostrului şi a laptelui;

-gestaţia, care durează în medie 280 zile (270-290) şi cuprinde intervalul teoretic între a 85-a zi post-partum şi a 365-a zi. în această perioadă are loc dezvoltarea placentei şi a farului;

-fătarea, care are loc la sfârşitul fazei de gestaţie şi durează 1-8 ore .

Ciclul sexual (ciclul de călduri). Viaţa sexuală la vaci se desfăşoară ciclic. Intervalul de timp în care are loc producerea ovulelor este, în medie, de 21 de zile, cu variaţii, ca lungime şi intensitate, de la o femelă la alta. Acest interval este denumit ciclu sexual, ciclu estral sau ciclu de călduri .

Durata ciclului sexual la vaca

Este bine ştiut că specia taurine are capacitatea biologică de a se reproduce înfiecare an. Cu alte cuvinte, se poate obţine câte un viţel pe an de la fiecare vacă. Pentru realizarea acestui scop este necesar ca proprietarul de vaci să posede cunoştinţele minime necesare de reproducţie, nutriţie şi îngrijire a vacilor de lapte.

Indicatorul de reproducţie care exprimă cât mai bine grija ce i se acordă vacii (îngrijire, furajare, cazare etc.) este intervalul dintre fatări: perioada dintre o fatare şi următoarea fătare. Este important să cunoaştem ce înseamnă să avem un interval optim între fatări la vacile de lapte, pentru ca acestea să devină profitabile.

Cele mai bune rezultate în reproducţia vacilor sunt obţinute atunci când intervalul dintre două ratări este de 365-390 zile. Acest interval determină atât un număr mai mare de produşi (viţei), cât şi o producţie, de lapte crescută. Obţinerea unui număr mai mare de viţei determină o selecţie mai intensă şi un profit mai bun prin vânzarea de viţei şi juninci. Astfel, dacă comparăm reproducţia a două vaci - A şi B (figura 1.17.), una cu intervalul între fatări de 365 de zile, iar cealaltă de 450 de zile - se constată că vaca A realizează în 3 ani 3 viţei, în timp ce vaca B numai 2, cu o pierdere totală de 180 de zile (1/2 an). Producţia de lapte este corespunzător mai mică la vaca B, deşi potenţialul productiv este asemănător.

Obiectivele (parametrii) reproducţiei în creşterea vacilor de lapte sunt:
- vaca să prezinte călduri până la 60 de zile după fatare;
- 60-70% din vaci să rămână gestante din prima însămânţare sau montă;
- viţelele să fie astfel hrănite încât să aibă greutatea corporală optimă pentru reproducţie la 15-20 luni;
- intervalul de la fatare până la însămânţarea fecundă să fie mai mică de 100 de zile (ideal 80 zile);
- intervalul dintre fatări să fie de 12-13 luni;
- problemele de reproducţie (îmbolnăviri) ale cirezii să nu depăşească 10% din efectiv.

Pentru a realiza aceste obiective este necesar să avem cunoştinţe despre factorii principali care influenţează aceşti parametri.

a) Depistarea căldurilor. Depistarea corectă şi la timp a căldurilor are o influenţă majoră asupra lungimii intervalului dintre fătări. Câteva cauze fac ca depistarea căldurilor să fie destul de greoaie; astfel:
- lungimea ciclului de călduri variază de la 18 la 24 de zile;
- semnele de călduri sunt adesea manifestate pe o perioadă foarte scurtă (6-12 ore);
- comportamentul vacii în călduri variază în funcţie de o serie de factori;
- durata căldurilor variază de la o vacă la alta;
- manifestările de călduri sunt mai intense pe timpul nopţii.

Vacile manifestă mai intens semnele de călduri când sunt în cireada, în padoc sau la păşune. întreţinerea vacilor pe suprafeţele care nu alunecă, în padocuri de pământ cu spaţii suficiente, prezintă avantaj în depistarea semnelor de călduri.

b) Evidenţa reproducţiei. înregistrarea fiecărui fenomen reproductiv constituie unul din cele mai folositoare ajutoare atât în detectarea căldurilor, cât şi în programarea însămânţării, a înţărcării etc. Este esenţial că fiecare crescător să-şi adopte şi să ţină o evidenţă cât mai completă a evenimentelor reproductive. Există o serie de sisteme pentru înregistrarea corespunzătoare a fecundităţii, printre care cele mai utilizate sunt: registrul unic de IA, calendarul şi graficul reproducţiei.

Este necesar a se înregistra toate datele importante privitoare la reproducţia vacii; de exemplu:
- datafătării;
- felul cum a decurs fătarea;
- data apariţiei primelor călduri după fătare şi succesiunea acestora;
- data însămânţării (montei):
- numele şi numărul matricol al taurului,
- tulburări de fecunditate şi tratamentul lor etc.

Acest calendar trebuie, de asemenea, să cuprindă data când vaca este aşteptată să repete căldurile. De exemplu, dacă o vacă este observată în călduri, ea este înregistrată în calendar, însămânţată şi reprogramată spre a fi observată peste 3 săptămâni.

c) Timpul optim de însămănţare. Cele mai bune rezultate de fecunditate se obţin atunci când vaca este însămânţată în a doua parte a perioadei de călduri sau/ şi la începutul perioadei a treia, de sfârşit a căldurilor.

In practică se utilizează următorul program:
- vacile depistate în călduri dimineaţa se vor însămânţa târziu după-amiază în aceeaşi zi, iar dacă unele din acestea sunt încă în călduri dimineaţa următoare se vor însămânţa din nou;
- când semnele de călduri sunt observate pentru prima dată după-amiază sau în timpul nopţii, însămânţarea se va face dimineaţa la 2-3 ore după muls, cu repetarea, eventual, în după amiaza aceleiaşi zile; în general, se recomandă ca însămânţarea să se facă după 12 ore de la primele semne de călduri observate.

d) Intervalul de la fătare la prima însămănţare. Deşi însămânţarea mai devreme după fătare a vacii pare avantajoasă deoarece ar permite obţinerea mai timpurie a gestaţiei, totuşi nu este înţeleaptă o asemenea grabă, pentru următoarele motive:
- după fătare toate vacile necesită un timp pentru involuţia uterină şi redresarea rezervelor corporale consumate în prima parte a lactaţie;
- junincile necesită un timp de reechilibrare (convalescenţă post-partum) mai lungă, deoarece ele nu şi-au terminat creşterea;
- însămânţarea vacii curând după fătare duce la rezultate scăzute de gestaţie;
- nu se recomandă ca intervalul dintre fâtări să fie mai mic de 365 de zile.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate de fecunditate, vaca trebuie să fie în condiţii perfecte de sănătate şi de întreţinere. Aceasta înseamnă că v*aca trebuie hrănită în raport cu cerinţele sale nutritive şi să nu aibă probleme de sănătate.

In scopul menţinerii unui interval convenabil între fatări (de 365 zile), vaca ar trebui să devină gestantă la 3 luni (90 zile) de la fătare. în consecinţă, rezultă că vacile trebuie să fie însămânţate pentru prima dată la 60-80 de zile după fătare. Aceasta înseamnă, de regulă, însămânţarea la al doilea sau al treilea ciclu de călduri.

e) Vârsta primei însămânfări (monte) la viţele. însămânţarea viţelelor la vârste prea mici, aşa cum este practicată de unii crescători, poate genera dificultăţi la fatare (distocii) şi dezvoltare corporală incompletă, cu scăderea producţiei de lapte.

In contradicţie cu aceasta, însămânţarea la vârstă înaintată este păguboasă deoarece, de obicei, se soldează cu procente de fecunditate mici, fătarea are loc la vârste înaintate, cu pierderi economice mari. De aceea, în luarea deciziei pentru admiterea la reproducţie a viţelelor, este necesar să se ţină seama de următorii factori:
- vârsta viţelei (în funcţie de precocitatea rasei);
- greutatea corporală (în funcţie de întreţinerea şi furajarea femelei).

f) Calitatea însămânţării (montei). Persoana care face însămânţarea trebuie să fie tehnician IA experimentat, care are manualitate şi execută însămânţarea la momentul optim, în concordanţă cu semnele de călduri (fig. 1.19.) şi foloseşte material seminal de calitate.
In cazul montei naturale trebuie folosiţi numai tauri autorizaţi de Oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor (ORSA).
 

Documentatie elaborata de Negrut Radu